Agent autorizat Allianz
 
Agent autorizat Allianz

 
 

 
Ultimele noutati


TOT CE TREBUIE SA STII DESPRE R.C.A.





Ce este R.C.A.?
     Raspundere civila auto. R.C.A. Trei litere care denumesc prescurtat o asigurare prin care tertii prejudiciati in urma unui accident auto, produs din vina conducatorului auto asigurat, primesc despagubiri pentru daunele materiale si/sau decesul ori vatamarile corporale suferite.
Persoana vinovata de producerea accidentului nu poate beneficia de despagubiri pentru autovehiculul sau pe baza propriei polite de asigurare RCA. Daunele produse propriului vehicul pot fi despagubite in baza unei polite de asigurare facultativa de avarii si furt (tip CASCO).
Asadar, asigurarea RCA este foarte importanta, dar mai ales obligatorie, chiar si in cazul in care proprietarul unui autovehicul are deja incheiata o asigurare tip CASCO.


De ce este obligatoriu?
     Toti proprietarii de autovehicule, persoane fizice sau juridice, trebuie sa incheie – obligatoriu! – o asigurare RCA si sa plateasca prima de asigurare aferenta.
Scopul acestei asigurari este ca pagubitul sa primeasca despagubiri pentru daunele suferite, indiferent de situatia materiala a celui care a produs paguba. Din acest motiv, asigurarea de raspundere civila auto este in interesul tertului pagubit, dar il protejeaza si pe cel care a produs paguba. Din pacate, s-ar putea intampla ca, dintr-o mica neatentie, un conducator auto sa produca celui pe care l-a accidentat pagube evaluate la o suma considerabila, plata acesteia putandu-i afecta grav bugetul.


Cum poti incheia asigurarea R.C.A.?
     Daca ai cumparat un autovehicul nou, asigurarea RCA se poate incheia chiar la vanzator, cu reprezentantul asiguratorului autorizat, in acest caz asigurarea intrand in vigoare in acelasi timp cu intrarea in vigoare a autorizatiei provizorii de circulatie sau a inmatricularii/inregistrarii autovehiculului. Adica, este asigurat chiar si pe parcursul primului drum efectuat.
     In cazul instrainarii, persoana care vinde un vehicul are dreptul sa primeasca inapoi de la asiguratorul RCA partea din prima platita aferenta perioadei ramase pana la expirarea valabilitatii asigurarii, daca nu a produs prejudicii pe perioada derularii contractului. Pentru a recupera aceasta suma, el trebuie sa se adreseze asiguratorului si sa prezinte contractul de vanzare-cumparare.


Incheierea contractului R.C.A.
     Poti incheia contractul de asigurare RCA cu oricare dintre societatile de asigurare autorizate in acest sens. Noi iti recomandam sa o faci – prin intermediul nostru – la Allianz Tiriac Asigurari S.A. La incheierea contractului – pe o perioada de 6 sau 12 luni (in functie de optiunea ta) – ti se elibereaza polita de asigurare obligatorie de raspundere civila a vehiculelor, impreuna cu vigneta si documentul international de asigurare.

Emiterea politelor de asigurare R.C.A. se face in sistem electronic
     Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a hotarat ca, incepand de la 1 ianuarie 2010, emiterea politelor de asigurare RCA sa se faca in sistem electronic. Potrivit normelor, emiterea electronica este definita ca fiind subscrierea politei RCA simultan cu inregistrarea si stocarea instantanee in sistemul informatic al asiguratorului a datelor cuprinse in polita. Aceasta inseamna ca asiguratorul va prelua datele necesare a fi inscrise in polita direct in sistemul informatic si va elibera polita asiguratului din sistemul informatic. La fel ca si pana in prezent, asiguratorul va tipari polita pe hartie (jumatate alba, jumatate verde) si va inmana totodata asiguratului si vigneta pe care acesta din urma are obligatia sa o aplice pe parbriz. In acest fel, se asteapta ca erorile umane de completare a politelor RCA sa se diminueze, ceea ce va avea ca efect si cresterea acuratetei bazei de date CEDAM.

Cand incepe raspunderea asiguratorului R.C.A.?
     • Din ziua urmatoare celei in care expira valabilitatea politei de asigurare anterioare, pentru asiguratul care isi indeplineste obligatia incheierii asigurarii cel mai tarziu in ultima zi de valabilitate a acesteia;
     • Din ziua urmatoare celei in care s-a incheiat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA valabila la momentul incheierii asigurarii;
     • Din momentul eliberarii documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrarii in vigoare a autorizatiei provizorii de circulatie sau a inmatricularii/inregistrarii vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmeaza sa fie inmatriculate/inregistrate.


Cand inceteaza raspunderea asiguratorului R.C.A.?
     • La ora 24 a ultimei zile inscrise pe polita. Deci, trebuie sa ai in vedere faptul ca polita de asigurare trebuie reinnoita la expirare, prin plata primei aferente perioadei urmatoare pentru care optezi. In caz contrar, retine faptul ca devii neasigurat, iar daca produci un accident in perioada in care asigurarea RCA si-a pierdut valabilitatea, esti direct raspunzator pentru consecintele legale si materiale produse;
     • Pentru vehiculele pentru care se transmite dreptul de proprietate noului proprietar, in perioada de asigurare ca urmare a incetarii contractelor de leasing, asigurarile obligatorii RCA raman in vigoare pana la expirarea perioadei de valabilitate inscrise in documentele de asigurare, fara modificarea primei de asigurare, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
• noii proprietari sunt utilizatorii prevazuti in documentele de asigurare; si
• asiguratorul a incasat integral prima de asigurare aferenta perioadei de valabilitate.


Care sunt limitele de raspundere ale asiguratorului R.C.A.?
     Asiguratorii RCA au obligatia de a stabili limite de despagubire, care nu pot fi mai mici decat limitele de despagubire stabilite de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

Limitele de despagubire stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor sunt:
     • Pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente produse in anul 2010, la un nivel de 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru accidente produse in anul 2011, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei;
     • Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente produse in anul 2010, la un nivel de 2.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru accidente produse in anul 2011, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.

In cazul in care in unul si acelasi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane, iar valoarea totala a prejudiciilor depaseste limitele de despagubire specificate in polita RCA, despagubirea va fi stabilita in functie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecarei persoane indreptatite la despagubire pentru prejudiciile suferite in acelasi accident.

Despagubirile platite de o societate de asigurare unui tert pagubit intr-un accident auto, in baza asigurarii RCA incheiata pentru autovehiculul care a produs accidentul, nu vor depasi valoarea prejudiciilor cauzate si nici limitele maxime (limitele de raspundere) la care s-a angajat asiguratorul. Aceasta inseamna ca, in situatia in care valoarea daunei depaseste limitele la care asiguratorul s-a angajat in schimbul primei de asigurare platite, diferenta nu este acoperita de catre asigurator.


Ce i se poate intampla neasiguratului?
      Daca esti proprietar de autovehicul si nu inchei asigurarea obligatorie RCA (sau nu o mentii in valabilitate in mod continuu, prin plata primelor de asigurare), savarsesti o contraventie si, prin urmare, esti pasibil de amenda de la 1000 RON la 2000 RON, retinerea certificatului de inmatriculare si placutelor de inmatriculare/inregistrare, pana la prezentarea documentului privind incheierea asigurarii (contraventie care se constata de reprezentantii Politiei).

      Calitatea de neasigurat RCA a unui proprietar de autovehicul poate fi constatata prin intermediul bazei de date la nivel national. In aceasta situatie, vei primi o instiintare din partea organelor competente – personalul Politiei Rutiere - prin care ti se va aduce la cunostinta calitatea de neasigurat si, daca in termenul prevazut de reglementarile in vigoare, nu faci dovada incheierii asigurarii RCA, inmatricularea vehiculului pe care il detii va fi suspendata din oficiu.

      In plus, in situatia in care provoci un accident si nu detii o asigurare RCA valabila, persoana pe care ai prejudiciat-o este indreptatita sa solicite despagubiri fie direct de la tine (pe cale amiabila sau urmare a unei decizii judecatoresti), fie indirect, incepand din 2005, apeland la Fondul de protectie a victimelor strazii (care are dreptul sa recupereze de la tine despagubirea platita tertului pe care l-ai pagubit).

      Este evident ca paguba produsa poate ajunge la sume foarte mari, a caror plata poate depasi bugetul unei familii. Avand in vedere acest aspect, cel care circula fara a avea o asigurare de raspundere civila auto valabila isi asuma un risc enorm.


Cine si ce controleaza?
     Dovada existentei asigurarii obligatorii RCA, in cazul controalelor efectuate de autoritatile abilitate, in conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, o constituie:
     • polita de asigurare RCA emisa de asiguratorul RCA, pentru perioada de valabilitate inscrisa, precum si vigneta aplicata pe parbrizul vehiculului, in loc vizibil, din exterior, pentru autovehiculele inmatriculate sau inregistrate in Romania;
     • documentul international de asigurare;
     • documentele internationale de asigurare de raspundere civila a vehiculelor, eliberate de asiguratori RCA din strainatate, cu valabilitate pe teritoriul Romaniei si numai pentru perioada mentionata in acestea, sau polita de asigurare de frontiera pentru vehiculele inmatriculate/inregistrate in afara Spatiului Economic European si a Confederatiei Elvetiene.

Aceste documente iti sunt necesare si la inscrierea vehiculului in circulatie, la schimbarea numarului de inmatriculare a vehiculului si la inspectia tehnica periodica a vehiculului.

Prin infiintarea sistemului informatic unic de evidenta a tuturor asigurarilor RCA, asiguratorii transmit situatia exacta a tuturor contractelor de asigurare si a platilor primelor de asigurare, care va fi comparata cu situatia la zi a vehiculelor inmatriculate, existand posibilitatea identificarii tuturor vehiculelor inmatriculate si neasigurate RCA.


Ce trebuie sa faci dupa producerea unei daune?
      Pentru evenimentele in care au fost implicate doua vehicule din care au rezultat doar prejudicii materiale, avizarea societatilor din domeniul asigurarilor se poate face si in baza formularului Constatare amiabila de accident.
      Utilizarea formularului se realizeaza de catre cei doi conducatori, doar atunci cand exista un acord comun de vointa.
      La completarea acestui formular se impune mare atentie la inregistrarea corecta a tuturor rubricilor din continut. Vinovatia se stabileste de asigurator, pe baza descrierii exacte a evenimentului.
      Daca tu esti cel pagubit, trebuie sa te adresezi asiguratorului celui care este vinovat de producerea daunei, cu procesul-verbal de constatare de la politie sau, dupa caz, cu exemplarul formularului ”Constatare amiabila”.
      In situatia in care cel vinovat de producerea daunei nu detine o asigurare obligatorie RCA valabila la data producerii accidentului, iti recomandam sa te adresezi Fondului de Protectie a Victimelor Strazii (e-mail: office@fpvs.ro). Din acest fond se acorda despagubiri tertului prejudiciat printr-un accident auto in care autovehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat RCA (caz in care se acopera atat daunele materiale, cat si vatamarile corporale, urmand ca Fondul sa isi recupereze banii de la persoana vinovata) sau in cazul in care autorul a ramas neidentificat (caz in care fondul acopera doar vatamarile corporale).


Sistemul bonus/malus
      Incepand cu 1 ianuarie 2010, societatile de asigurare aplica sistemul bonus-malus la tarifele pe care le-au stabilit, notificat Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si publicat pe site-urile proprii, asa cum acesta este reglementat prin Normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul presedintelui CSA nr.21/2009.
      Primele calculate pentru politele RCA emise de la 1 ianuarie 2010 depind de istoricul de daunalitate realizat de asiguratul/utilizatorul persoana fizica intr-o perioada de referinta. Aceasta inseamna ca un asigurat care nu a produs daune in 2009 si incheie o polita pentru o perioada de un an va obtine, datorita sistemului bonus-malus, o reducere cu 10% a tarifului afisat de asigurator. Intrucat normele CSA reglementeaza existenta a 14 clase de bonus, rezulta ca, daca timp de sapte ani un asigurat nu a produs daune care sa fie despagubite in baza politei RCA, bonusul acordat poate ajunge la 50%.
      Pentru aplicarea unui malus pentru un asigurat/utilizator persoana fizica sunt luate in calcul evenimentele pentru care a fost platita cel putin o dauna in perioada de referinta, in temeiul politei de RCA detinuta de acesta. Intr-o astfel de situatie, malus-ul se aplica indiferent de cine a condus vehiculul la data producerii accidentului, precum si indiferent de modul de protocolare a accidentului (prin proces verbal intocmit de politie sau prin constatare amiabila de accident).
      Clauza de malus (majorarea primei) se aplica in functie de numarul de daune produse si platite, putand ajunge pana la 200%.
      Normele puse in aplicare prin Ordinul CSA nr. 21/2009 prevad faptul ca, in situatia in care un asigurat detine mai multe vehicule, sistemul bonus-malus se aplica distinct pentru fiecare vehicul. De asemenea, in cazul instrainarii/radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii clase de bonus-malus pentru un vehicul nou-dobandit se face pornind de la clasa bonus-malus de care asiguratul a beneficiat anterior.
      * Toate informatiile oficiale din acest material au fost preluate de pe http://csa-isc.ro, site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, autoritatea administrativa autonoma de specialitate, cu personalitate juridica, al carei scop principal este apararea drepturilor asiguratilor si promovarea stabilitatii activitatii de asigurare in Romania.



ADRESELE CENTRELOR DE CONSTATARI AUTO



Daca esti interesat de acest produs, ne poti contacta cu un click pe acest link.